Pretext

"Dati-i omului o masca si va va spune cine este" Oscar Wilde

luni, 7 noiembrie 2011

Au si ei uscaturile (a se citi fraudacii) lor

Olanda – tara lalelor. Tara in care oamenii se simt liberi… mai liberi probabil decat  oriunde pe acest pamant. Tara care incurajeaza “visele” si vitrinele respirande. Tara cu orase frumoase, desprinse parca din desenele animate ale lui Walt Disney.
Olanda – tara care a trimis cele mai multe ajutoare umanitare imediat dupa 1989. Tara ca s-a bucurat enorm cand a auzit de revolutia romaneasca  din decembrie 1989 si care a organizat un teledon impresionant pentru a transmite ajutoare catre ROMANIA.
Olanda…aceeasi tara care nu ne-a vrut in Schengen. “Nu sunteti pregatiti”….


Si iata ca totusi au si ei uscaturilor lor. Deunazi, mi-au cazut ochii pe un titul de articol din Romania Libera. Caz ŞOCANT în Olanda: Cea mai mare fraudă academică din istorie
Scris cu litere de-o schiopa… sa vedem… sa intelegem mai bine.


Un professor olandez de psihologie socială, a fost acuzat că a fabricat datele care au stat la baza a zeci de articole ştiinţifice apărute în paginile unor reviste de specialitate de renume mondial.
Omul pregătea un studiu împreună cu un colaborator (de obicei un tânăr cercetător) şi insista să aplice singur chestionarele în şcolile unde, conform afirmaţiilor sale, avea contacte bune. După câteva săptămâni, don’profesor  îi prezenta colaboratorului rezultatele presupusului studiu. Dacă cineva dorea să vadă chestionarele completate, spunea că datele nu se mai aflau pe hârtie. De fapt, descoperirile erau produsele propriei sale imaginaţii. Bogata as putea spune.
Si asta ma duce cu gandul la caietul nostru din clasa a VIII-a – cel pentru Ecologie (pentru a respecta adevarul istoric, trebuie sa spun ca asta se intampla la sfarsitul anilor '70). Fiecare elev avea un caiet in care in fiecare zi trebuia sa inscribe propriile-I observatii referitoare la natura inconjuratoare: incepeai cu vremea (cat am mai stresat-o pe mama sa noteze date de la buletinul meteo din Telejurnalul de seara !) si apoi observatii referitoare la plante, insecte, pasari  si animale din jurul nostru. Era interesant, dar nu intotdeauna tineam minte sa notez observatiile din cursul zilei… in drumul spre scoala, din curtile si gradinile oamenilor…din padure (daca ajungeam pana acolo). Asa ca inventam. Datele meteo erau singurele verificabile… mama sa traiasca.  In rest… am vazut o gargarita… a zburat spre est… tot timpul zbura spre est… o panza de paianjen… paianjenul era plecat… puisori… berze… vin berze…pleaca berze… stoluri… iarba … muguri … floricele…Frunze verzi… Frunze ruginii… omat… cel mai greu de inventat era iarna… ca nu prea puteai sa “aberezi”…. Dar caietul era completat, notele erau bune… “munca de cercetare pe teren”.
Totusi nu e acelasi lucru cu ce inventa nenea olandezul. Noi inventam pentru note. El probabil pentru venituri mari si titluri de professor, academician, doctor inginer… de renume mondial. Cam asa, ca Odioasa...