Pretext

"Dati-i omului o masca si va va spune cine este" Oscar Wilde

marți, 31 ianuarie 2012

Impresii de calatorie – India (acum 18 ani) - episodul 1

Vestea ca a fost aprobata deplasarea la Targul International de la New Delhi m-a lovit ca un trasnet. Nu stiam ca fusesem propusa pentru o astfel de calatorie. Era o oportunitate de genul “take it or leave it”. In primul moment am vrut sa refuz: “Dar in 14 Noiembrie e ziua copilului… implineste 2 ani….” Voci mai mature si cu mai multa experinta i-au soptit (convingator, de altfel): “Aniversari vei avea in fiecare an, o vizita in India…nu se stie…” Emotionata si insotita de un vag sentiment de vinovatie (ca doar inca nu se hotarase sa plece), cu glasul tremurand, am anuntat imediat ce am ajuns acasa: “Am ocazia sa plec in India. Tu ce zici? Mai ales ca iar au epidemie de holera”. Dragul de el, Dan, ce putea sa zica? Normal ca m-a incurajat sa accept… “Nu-ti fa probleme! Ne descurcam noi…iar tu vei avea grija sa nu te imbolnavesti”

Plecarea de pe aeroportul Otopeni nu a fost lipsita de peripetii… In 12 noiembrie 1994, la aeroportul Heathrow din Londra, avionul care transporta la Bucuresti o parte (de fapt cea mai mare parte) din pasagerii zborului Tarom spre New Delhi s-a defectat si astfel, cursa respectiva a ajuns la Bucuresti cu o intarziere de aproape 2 ore. Ingramadeala, graba, imbarcare… totul pe fuga… sa mai  recuperam ceva timp.

Zburam a doua oara cu o aeronova de tip Airbus. Era elegant, confortabil; iti oferea un sentiment de siguranta. Era aeronava Muntenia (poate ati auzit de Balotesti 1995) …Atunci, in noiembrie 1994, era considerat tipul cel mai sigur de avion -  puternic, capabil sa infrunte vitregiile naturii.

Alaturi de colegii ei de delegatie ( un domn si doua doamne) ne-am ocupat locurile rezervate in cea mai buna zona a “economicului” si ne-am pregatit de marea aventura.  Dupa un zbor de 7 ore si fara peripetii (doar vreo doua – trei goluri de aer – cand simti cum inima vrea sa iti iasa pe gura la propriu) am aterizat pe aeroportul din New Delhi.

Am fost impresionata de numarul mare de calatori din acel aeroport si de varietatea acestora. Un amalgam de culori, limbi, un furnicar cu zvonuri de muzica bollywoodiana…

Sudhir – partenerul nostru de afaceri – imbracat europeneste (sic!) ne-a preluat intr-un mic van (nu retin marca, probabil ceva Asiatic…) si ne-a condus la hotel .

Surpriza maxima… un hotel de 5 stele in India este raiul pe pamant. La propriu. Intrare opulenta… Usieri imbracati in uniforma de gala,  amabili, zambitori… Hamali in alb (impecabil), serviabili, chiar umili…Receptionerele.. in sari frumos colorate (uneori insa cam stridente pentru gusturile noastre)…frumoase, demne de a castiga un concurs de frumusete…zambitoare,  vorbind fluent cateva limbi straine…



Camera dubla ..imensa...decorata in culori deschise, pastelate…cu un pat spatios cu baldachin…dotari de ultima ora (acea ora, bineinteles)  in ce priveste tehnica (TV color cu o multime de canale, receptionate prin antena de satelite, telefon portabil, aer conditionat)…nu uitati ca eram totusi in 1994….Am dormit cateva ore, visandu-ma o printesa in .turnul de fildes…. Am coborat apoi la restaurantul hotelului pentru a lua masa cu Sudhir si a stabili detaliile unor excursii de neuitat.


(to be continued)

duminică, 29 ianuarie 2012

Nouasprezece

Nimb de lumina, stralucind in lacrimile durerii,
Oglinzi paralele, ilustrand zambete si flori,
Un strigat timid, retinut in fiinta ei,
Ameteli de o clipa, tanjind spre liniste si bucurie
Stropi de lacrimi prelinsi pe obrazu-I palid,
Privirile-i pierdute pe fereastra ce da spre parc
“Regele! Traiasca Regele Scorpion!”
Emotii retinute… e timp pentru ele mai tarziu..
Zori de zi sau miez de noapte…dar e doar seara!
E nostalgia toamnei in primii fulgi de nea,
Copilul-si plange imnul triumfal ...ecoul inca dainuie in sufletul mamei:
“Esti tu, copilul meu!  De-acum esti un barbat!”
!La multi ani!!!!!


(14 noiembrie 2011)

Luna lui Gerar

Asa cum de fapt nu ne mai asteptam in aceasta iarna, luna lui Gerar si-a scos coltii de gheata din cojoc si a lovit tara din rasputeri.

Dupa trei zile de viscol ("iadul alb" cum l-au rasfatat unii), a venit Gerul de crapă pietrele (ma rog, pietrele nu se prea mai vad, devenind adevarate arhitecturi in gheata). Si acesta este doar începutul. Meteorologii au emis cod galben de ger pentru intreaga saptamana care urmeaza. Cu posiblitate de prelungire.

Imi aduc aminte de dezamagirea unora care se plangeau ca nu a nins pana la sfarsitul lunii ianuarie. Ca nu e normal. "vai, n-o sa mai avem grau la vara" si variatiuni de aceeasi tema. Si tot aceeasi se plang acum ca nu isi pot scoate din parcari masinile sa mearga la colt sa isi o painica.

Am vazut si am auzit despre multe drame petrecute saptamana trecuta din cauza furtunii de zapada. Multi analisti (specialisti in toate si mai nimic) comparau situatia cu cea din 1954. Si se minunau cum atunci totusi oamenii s-au descurcat. Si mai spuneau plini de emfaza : "totusi, pe vremea aia, nu exista atata motorizare, masini si unelte care sa ajute la dezapezire... suntem totusi in secolul XXI. Nu este posibil sa se intample asa ceva, sa moara oameni blocati in masini... fara ca cineva sa le acorde ajutor". Si alte variatiuni pe aceeasi tema. Au dreptate in mare, dar ...am vazut si eu o poza din 1954.




...si nu am putut sa nu constat ca nimeni ..sau putini, prea putin dintre noi...ne incumetam sa luam lopata din dotare si sa iesim pur si simplu in fata blocului, a casei, in statia de autobuz, in parcare, pe trotuare si sa dam o mana de ajutor masinilor (care se dovedesc a fi prea putine sau prea prost utilizate pentru a putea face fata).

Stiu, veti spune ca platim taxe si impozite tocmai pentru a exista fonduri si pentru astfel de situatii extreme. Dar tot in situatii extreme oamenii ar trebui dea dovada de solidaritate si sa puna umarul la propriu pentru a sprijini autoritatile.

Eu fac parte dintr-o generatie care stie ce inseamna "munca patriotica". Si da, e un termen perimat, blamat, inlocuit cu notiunea de voluntariat. Pacat ca voluntariatul este asociat doar cu o activitate neremunerata. Ar trebui sa cautam un alt sens: "munca in folosul comunitatii" - si iar veti zambi, pentru ca aceasta munca este doar pentru VIP-urile de la Hollywood. Dar sunt convinsa ca ati inteles perfect ce vreau sa spun...

Si cred ca astfel, prin mobilizarea noastra a celor care putem tine o lopata in mana (metaforic vorbind), vom ajunge sa avem si noi astfel de strazi, in timpul iernii:



si nu astfel de cosmaruri:




In final, nu pot decat sa imi doresc ca gerul ce se anunta pentru saptamana viitoare sa aiba mila de noi si sa plece putin mai repede decat se asteapta meteorologii.

Bafta!

vineri, 27 ianuarie 2012

A 38 postare…

Pentru ziua de azi as fi avut alte intentii….as fi vrut sa impartasesc alaturi de voi emotia muzicii lui Ernesto Cortazar…sensibilitate, frumusete, speranta…
Am primit insa o palma (a cata oara?) … si m-am trezit din nou la realitatea celor 8 ore si jumatate din viata mea de zi cu zi… asa cum sunt, asa cum par, dar asa cum ne facem ca nu le vedem sau poate nu le vrem altfel… poate ca e mai bine asa, poate nu... As fi vrut sa pot sa reactionez cu un alt pamflet… si sa merg mai departe. Dar as risca sa ranesc oameni din anturaj si asta nu vreau… eu nu sunt adepta dinte pentru dinte… mai degraba intorc si celalalt obraz. Voi continua sa scriu aici… desi poate nimeni nu va mai citi… voi scrie pentru mine…e oaza mea de libertate… si …totusi… voi prezenta ma:i jos ce pregatisem pentru azi… e si mesajul meu pentru toti cei ce au citit ce-am scris pana acum:


Eu
nu ma caiesc,
c-am adunat in suflet si noroi-
dar ma gandesc la tine,
Cu gheare de lumina
o dimineata-ti va ucide-odata visul,
ca sufletul mi-e asa curat,
cum gandul tau il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plange mult atunci ori vei ierta?
Vei plange mult ori vei zambi
de razele acelei dimineti,
in care eu ti-oi zice fara umbra de cainta:
"Nu stii,
ca numa-n lacuri cu noroi cresc nuferi?"

(Lucian Blaga)

joi, 26 ianuarie 2012

Unde-s... poetii de-alta data?

Poem de iarnă (Octavian Paler)



Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvîntul tîrziu.

(Octavian Paler)


Nichita Stanescu - Cantec de iarna





Esti atît de frumoasa, iarna!
Cîmpul întins pe spate, lînga orizont,
si copacii opriti, din fuga crivatului…
Îmi tremura narile
si nici o mireasma,
si nici o boare,
doar mirosul îndepartat, de gheata,
al sorilor.
Ce limpezi sînt mîinile tale, iarna!
Si nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc linistit, idolatru
si gîndul creste-n cercuri
sonorizînd copacii
cîte doi,
cîte patru.

miercuri, 25 ianuarie 2012

Iubiri imposibile

Zilele trecute am vazut (a nu stiu cata oara) filmul “Meet Joe Black”. Interesanta ideea “Mortii in vacanta”, care vrea sa experimenteze din trairile si preocuparile oamenilor pe care ii ajuta sa treaca dintr-un univers in altul. Si cum este de asteptat, cea mai mare emotie o simte Moartea in acest periplu este iubirea. Iubirea pentru o muritoare de rand. Frumos, sensibil… O iubire imposibila…frumoasa, curata… un ritual initiatic in tot ceea ce inseamna iubire, daruire si speranta…Pana si Moartea ramane impresionata de puterea dragostei… mai dulce chiar decat “untul de arahide”…Marin Preda spunea candva: "Cand faci dragoste, moartea isi ia talpasita". Exact asta se intampla si in acest film. 
De aceeea imi aduc aminte ca, inca din frageda pruncie, ca sa zic asa, m-au fascinat iubirile imposibile. Tin minte (ca prin vis e drept) iubirea reginei Elisabeth I (o peruca frumoasa pentru un cap chel - memorabila Bette Davis)  pentru frumosul Essex (“handsome” Erol Flynn) – atat de puternica si totusi atat de nefericita …”a vrut doar regatul meu, dar nu si pe mine, dar eu sunt Regina”…
Apoi  iubirea  Contesei Walewska pentru Napoleon….o iubire trecuta prin foc si sabie.. supusa si cuceritorul, contropitorul (la propriu)…Marele om imblanzit de delicatetea si fragilitatea unei femei frumoase…
Luceafarul si Catalina sa… suferinta unui suflet “nemuritor si rece”, care se vede lasat deoparte in favoarea unui muritor de rand, frivol si superficial…
Apoi “Trei camarazi” – de Erich Maria Remarque. O poveste de iubire si totodata o poveste despre camaraderia de dupa razboi. Trei barbati, o masina si o femeie. Mi-au ramas vii in memorie cateva fraze citite in prag de adolescenta…(citez aproximativ, din memorie) : cu ce este mai prejos o iubire neimpartasita? E cu atat mai puternica pentru ca nu se dilueaza prin cuvinte care au ajuns sa isi piarda semnificatia.
Filmul frantuzesc “Sentinta intarziata” (film pe care l-am vazut o singura data, in duminica dinainte examenului de admitere la liceu…anul de gratie 1979) – un soldat neamt (nu stiu, poate avea si grad, dar asta nu mai tin minte) intr-un sat din Franta ocupata de nazisti…spre finalul razboiului…se implica intr-o relatie cu o tanara frantuzoaica (o cam obliga pe fata sa intre in aceasta relatie, euphemistic vorbind)…nemtii sunt nevoiti sa se retraga din Franta… razboiul se termina in cateva luni… si neamtul, civil de-acum, se intoarce imediat in satul francez sa isi revada iubita… nu voi uita niciodata suferinta fetei, insarcinata cu copilul neamtului…plangand cu arma in mana… disperarea lui, care ajunsese sa o iubeasca… si totusi femeia il impusca … finalul infatiseaza o biata femeie, insarcinata, imbratisand trupul barbatului iubit…
“Star Man” – iubirea dintre un extraterestru si o pamanteanca… Superman si Loise a sa….niciunul nu ramane cu iubita…dar asta nu inseamna ca iubirea lor nu va ramane pentru eternitate…
“Amurg”…Multa lume nu intelege cum de imi place un astfel de subiect. Sa ma explic… iubirea imposibila (si nu chiar) intre un vampir (uneori urat, alteori frumos) si cam searbada Bella… ce ma impresioneaza este faptul ca iubirea se mentine platonica pe sute de pagini sau multe ore de pelicula (J)… nu se grabesc sa consume iubirea, imediat, dupa prima intalnire… e loc de romantism, de cuvinte, de cunoastere a celuilalt, de acceptare a calitatilor si defectelor celuilalt… E nevoia omului de a explora necunoscutul, de a provoca destinul si de a-si depasi conditia… limitata, trebuie sa o recunoastem.
Multi considera ca o iubire imposibila aduce numai suferinta. Eu nu sunt de acord. E suferinta, e adevarat, dar e si multa traire, multa daruire, deznadejde si speranta, lumina si intuneric, fericire si tristete in acelasi timp. E viata bruta, asa cum e ea. Pana iti gasesti sufletul pereche…si atunci totul devine mai usor… de la sine. Omenesc.

joi, 19 ianuarie 2012

Cufarul cu amintiri (II)

Care a fost prima iubire? Greu de spus… dar cand s-a indragostit prima data…da, asta e mai usor … era  in clasa a VI-a – anul de gratie 1977 – dupa cutremur (toata noaptea de dupa marea zgaltaiala, a inconjurat de sute de ori masa cea mare din sufragerie…”nu vreau sa mor! Voua ce va pasa, voi ati trait… vreau si eu sa traiesc, sa iubesc si sa fiu iubita”) …  avea 12 ani si un chef nebun de viata. Usor timida, retrasa, nu vorbea foarte mult…in schimb traia intens orice poveste de dragoste vazuta la TV si visa cu ochii deschisi ca viata ii va oferi si ei o poveste de dragoste adevarata.

Pe vremea aceea in scoala preda fizica dl. Vidroiu. Un profesor ciudat… traznit am putea spune… era profesor de fizica, bibliotecar si in timpul liber proiecta filme in sala de festivitati a scolii. Uneori proiecta filme in sala din fostul Camin Cultural… Elevii mergeau la toate proiectiile de film (bune sau mai putin bune) pentru ca asa impuscau si note mai bune la fizica. Toata lumea era multumita… profesorul avea un ban in plus la salariu pentru activitati cu pionierii, iar copiii, pe langa faptul ca vedeau filmele, isi imbunatateau rezultatele scolare….

In luna mai, la una din proiectiile de film organizate la Caminul Cultural, M. veni la film cu o alta colega… colega ei de banca era bolnava, asa ca veni cu Mari, si amandoua se asezara langa niste baieti din clasa a V-a. Marianei ii placea unul dintre baieti, Nicu… Dirjaie ii spuneau ceilalti, un baiat destul de zvapaiat, cu o freza a la Elvis… ii placea si lui Mariana…si insista mult sa stea langa ea… astfel langa M veni Daniel… un baiat timid, si el destul de retras, ochelarist… Filmul prezenta povestea destul de incalcita a unor copii parasiti de mama lor… care se hotarasc sa plece in cautarea ei pe o pluta… bineinteles ca au tot felul de aventuri, trec pe langa tot felul de pericole… Imediat ce se stinsesera luminile in sala, Nicu o lua de dupa umeri pe Mariana… era fascinata de licaririle din ochii acesteia…usor, usor, se apropie si ea de Daniel.. si acesta o inconjura si el cu bratul de dupa umeri. A fost atat de emotionata…. S-a facut ca nu vede nimic, desi inima ii batea cu putere mai, mai sa ii sparga pieptul …. Inevitabil, filmul se terminase la scurt timp… luminile s-au aprins … iar vraja se destrama. Au plecat spre casele lor, tacuti amandoi… zambind la glumele spuse de Nicu si Mariana….. Saptamana urmatoare, la scoala, desi se intalneau pe scari… nici macar nu se salutau…se uitau doar unul la celalalt si zambeau… apoi fugeau… fiecare in alta parte. Duminica ce a urmat… din nou la film… din nou in aceeasi formula… doar filmul se schimba… imediat ce se stingeau luminile  o inlantuia cu bratul de dupa umeri… isi simteau inimile batand in acelasi ritm…Il visa in fiecare seara, isi dorea sa ii vorbeasca despre ea, despre scoala, despre filmele vazute impreuna… dar ii era frica sa nu se destrame farmecul…

Din pacate, a venit vacanta de vara…. Dl Vidroiu intra si el in vacanta pe perioada verii si nu mai proiecta filme… astfel ca nu il mai vazu in trei luni decat o data… sau cel putin i se paruse ca il vede…. Cand a inceput scoala… farmecul disparuse. Disparuse si interesul. Aparu in schimb pe scena Titanul.

Cine era Titanul? Un coleg de clasa… un baiat destept, dar care se pierdea in anturaje care nu ii erau pe masura. Murise tatal sau cu un an in urma, mama lui se chinuia sa il creasca singura si astfel baiatul, care fusese o mare speranta la invatatura, se chinuia undeva la mijlocul plutonului…. Era inalt si bine facut, astfel incat impunea tuturor celor din jur. Atitudinea lui era una de invingator si toti ii spuneau Titanul. Era leaderul clasei (desi nu fusese confirmat si de profesori). Nu misca nimic in clasa fara ca el sa stie si sa isi dea acordul. M. avusese un mic conflict cu el, atunci cand mergea la film cu Daniel. Intr-una din zilele acelea, in sala de festivitati, il vazuse cum o tintuia cu privirea, furios ca altcineva, fara sa ceara voie, o tinea aproape…. De dupa umeri… simtea furia lui… dar nu facuse si nu zisese nimic. Se uita doar manios.

Incepusera clasa a VII-a, M il pierduse printre ganduri pe Daniel.. sau mai bine zis se multumea sa viseze la orele petrecute in sala de proiectie… uneori se gandea daca nu cumva visase… Daniel nu dadea niciun semn ca o recunoaste… nici nu ii mai zambea…poate era ceva ce ea nu intelegea. Domnul Vidroiu fusese transferat la alta scoala si se terminasera proiectiile de filme…

Astfel, viata ei intrase pe un fagas … sa ii zicem normal. Fara prea multe filme, fara posibilitatea de a visa…

Titanul incepuse sa ii atraga in mod ciudat atentia. Majoritatea fetelor erau indragostite de el. Era frumos, era destept  (“pacat ca e prieten cu cine nu trebuie.. pierde vremea in loc sa invete”)… majoritatea dintre ele isi doreau sa fie iubita lui. Dar el nu le prea dadea atentie…
Pana intr-o zi, cand mergand spre casa…M ii spuse in gluma: “Titane, imi dai si mie un mar? Uite merele alea din copacul din fata casei tale.. par asa de bune.. hai da-mi si mie un mar!”. Zambind in coltul gurii, baiatul ii spuse pe nerasuflate: “Hai sa iti iei orice mar vrei tu!”. Celelalte fete ramasera cu gura cascata. De unde atata amabilitate? Nu prea le vorbea, se uita la ele destul distant….si deodata, asa, prietenos… Intrara in curte  doar ei doi “Hai, voi puteti pleca, ma ocup eu de M. Ma urc in copac si ii dau orice mar vrea ea”.

Si se tinu de cuvant. Culese cateva mere frumoase – verzi, pareau asa de bune… si dup ace cobori din copac ii spuse ca trebuie sa intre in casa sa le spele. Dar trebuie sa le spele ea, nu el… ca el nu se pricepe. In clipa aceea M intelese pericolul… se simti jignita…murarita de intentia lui… “sa stii ca nici nu vreau acel mar… voiam doar sa stiu daca ai vrut sa imi dai mie un mar”…alerga ca din gura de sarpe pana acasa… se simti in siguranta abia cand mama ei o lua in brate “ingerasul meu, linistete-te… viata este asa cum ne-o facem noi, sa ai grija de tine asa incat niciodata sa nu iti fie rusine de actiunile tale”… Aceste simple cuvinte au insotit-o tot timpul si a avut grija de ea, sa nu ii fie rusine cu ea insasi…

Titanul insa nu renunta…ca si cand nimic nu s-a intamplat, o cauta in afara scolii… venea la ea acasa si discutau ore in sir despre un serial in mare voga in vremea aceea…”Om bogat, om sarac”… era un fenomen pentru ei, un stil de viata la care nu puteau sperau… el ii spunea Daian, pentru ca ei ii placea mult personajul… o impresiona iubirea acesteia neconditionata si fara speranta… incapatanata spera sa il cucereasca pe Wes…La scoala insa… nu o prea baga in seama… de parca nu ar fi vrut sa se stie de ei… nici ea nu prea vorbea cu el… desi toti ceilalti colegi stiau de ei… nimeni nu zicea nimic… el incepuse sa vina la scoala, incepuse sa participe la ore, notele obtinute erau mult mai bune… era destept si cu putin efort putea avea rezultate foarte bune la invatatura…. Recunostea ca de cand se intalneau dupa ore se schimbase…nu  mai era atat de necioplit, atat de nesuferit cu ceilalti colegi…dar vremea trecea… ei continuau sa se vada dupa ore… la ea acasa… nu intra niciodata in casa, stateau afara, priveau cerul seara…erau atatea stele pe cer, oare toate aveau un nume? ….Copilaria incepea sa se transforme in adolescenta… iar Titanul incepea sa isi ceara drepturile… care drepturi? Incepuse sa fumeze, desi asta o deranja foarte mult pe fata…”nu pot renunta…dar daca vrei sa vii la mine, sa iti dau un mar… sa il speli chiar tu, in casa…”…se uita in ochii lui si vedea luminite jucause…ii spusese de multe ori ca isi impune sa nu o mai caute (“mi-ai intrat pe sub piele, nu stiu ce se intampla, pasii ma indreapta spre poarta ta, fara ca eu sa ma pot impotrivi… nu inteleg…”). Incepuse sa creada ca e indragostit de ea… ca o pretuieste… si ea incepuse sa tina la el… desi nu o tinuse niciodata de mana, nu o tinuse niciodata de dupa umeri, ca Daniel…dar il simtea langa ea cum freamata, cum se nelinisteste, cum pleaca in intuneric bajbaind…A ramas fara cuvinte cand a invitat-o la el, sa ii dea un mar…din nou marul, din nou ispita…”nu voi mai intra niciodata in curtea ta, niciodata…”. Ii era frica de ce se putea intampla cu ea dupa aceea… era un copil, nu era pregatita de asa ceva… visa sa fie iubita…dar inca nu, inca voia sa se plimbe prin ploaie cu iubitul ei, sa se tina de mana, sa stea seara tarziu spre noapte sa contemple impreuna bolta cereasca cu toate misterele ei…Si el… déjà se gandea sa … era prea mult pentru ea.

Din ziua aceea, desi erau in aceeasi clasa, nici macar nu se mai salutau. Nu si-au mai vorbit decat in cadrul oficial, atunci cand chiar nu aveau incotro. Erau déjà clasa a VIII-a… Ea era destul de mandra si suficient de desteapta incat sa isi dea seama ca pentru el fusese doar un capriciu…e adevarat ca avusese rabdare cu ea cateva luni, dar totusi… ii parea rau ca se terminase asa, ii lipseau discutiile lor in pragul casei…dar asta e viata, drumurile lor se despartisera…Era mandra de ea, nu ii parea rau de nimic…

Simtea totusi uneori privirile lui…se uita in ochii lui si … il facea sa intoarca el primul privirea. Nu ziceau nimic…Dar saptamanile,  lunile treceau… clasa a  VIII-a se apropia de final…Incepuse sa ii placa un alt baiat… de la o alta scoala… aveau ore commune de atelier… Baietii  confectionau niste margeluse din lemn, iar fetele le pictau…faceau niste siraguri foarte frumoase din margelusele alea…Astepta cu sufletul la gura miercurea dimineata, de la 10 la 12, orele de altelier…atunci il vedea pe Aurel…nu putea spune ce anume o atragea la el…era unul din baietii care te priveau si nu te vedeau… era inconjurat mai tot timpul de fete…dar ea visa toata saptamana la momentul revederii lui la orele de atelier… probabil era o reactie sa poata suporta indiferenta Titanului… auzise ca acesta se imprietenise cu Magda, o fata de liceu, care era foarte amabila si intelegatoare cu el… probabil ii placeau mult merele din curtea lui. Cand a aflat a durut-o rau, dar dupa aceea…chiar nu o mai interesase….abia in ultima saptamana de scoala din clasa a VIII-a trei din colegii ei (Nicu Zlate, Florin  si Victor ) ii declarara toti trei, aproape in cor, faptul ca toti trei fusesera indragostiti de ea, inca erau, dar Titanul le impusese sa stea departe de ea… de aceea, la finalul gimnaziului, se hotarasera sa ii spuna despre sentimentele lor si o rugau pe ea sa aleaga pe unul dintre ei…Erau in curtea scolii.. ea pe una din banci, iar ei, toti trei, in picioare, in fata ei, fiecare pledand pentru el insusi… undeva, in celalalt colt din curtea scolii, pe alta banca Titanul privea scena…”Acum aveti voie sa imi spuneti? Da? Aveti acordul? Si pana la urma cine este el? Are dreptul sa hotarasca viata mea? “i s-au parut atat de lasi… il vedea cum zambeste… l-a urat in clipa aceea, pentru atitudinea lui sfidatoare… si-a dat seama cat de sarac sufleteste e… cat de meschin… i-a lasat pe pampalai sa vorbeasca singuri… a plecat spre casa… A venit si ultima zi cand s-au intalnit si au respirat acelasi aer ….Ziua banchetului… a fost o zi trista… lumea se bucura (de ce oare se bucurau copiii aia? Ca au scapat de scoala? Habar n-avea, dar ea nu se bucura. Ii parea rau ca se termina o etapa din viata ei. Simtea ca se incheia chiar copilaria. A plans atunci ore in sir… si nu putea decat sa baiguie “nu o sa il mai vad niciodata… nu o sa il mai vad nicioadata….” Simtea cum i se rupe sufletul, in mii de  bucatele...el nu a incercat sa se apropie de ea, desi i-a vazut lacrimile, totusi nu i-a spus nimic… i-a scris insa pe cocarda…”Sa nu uiti niciodata serile noastre. Eu nu le voi uita”. La ora 21 au alergat intr-un suflet toti la casele lor sa prinda episodul din “Radacini”. Asa s-a terminat copilaria ei. Plansa toata, alergand sa prinda la TV un episod dintr-un serial care prezenta povestea trista a unui sclav negru de pe o plantatie americana.

Nu s-a mai gandit la el, nu s-au mai intalnit, decat rareori, si nu s-au salutat niciodata. Nici chiar atunci cand s-au maturizat, cand fiecare s-a casatorit si au avut copii. Nu au mai vorbit niciodata. Desi de multe ori, ani in sir, ea il visa periodic, si el ii spunea “ai sa vezi ca noi doi o sa fim impreuna pana la urma… o sa vezi”. Ultima oara cand l-a privit in ochi a fost in seara zilei cand Miki i-a zdrobit inima – dezorientata, sfarsita, plansa toata, se intorcea spre casa …in autobuzul aglomerat gasise un loc pe scaun si se gandea ce sa faca sa scape de acea durere…o voce cunoscuta, rugatoare: “Da-i, mama, voie sa stea jos …ii este rau…stii, e emotionat.. azi i s-a nascut fetita!!!!”. S-a ridicat imediat si… i-a intalnit ochii… era marcat profund… normal ca i-a cedat locul si… din acea zi nu l-a mai visat niciodata.

Ce a amuzat-o si i s-a parut ei ca o pedeapsa, a fost faptul ca el s-a casatorit cu o fata, cred ca o chema la fel, si care culmea fusese iubita cui credeti…a lui Daniel, baiatul timid, ochelarist… pe care el intotdeauna il vorbise de rau in fata ei….

Anii de liceu au venit si au trecut fara evenimente notabile. A fost indragostita de diversi colegi din liceu, o dragoste care venea si trecea, fara sa lase urme in sufletul ei… era un copil cuminte in continuare, serioasa, mult prea serioasa…citea si se emotiona in continuare in fata povestilor de dragoste….astepta sa il cunoasca si ea pe alesul vietii ei.

Nu fusese inca sarutata de niciun baiat. Fetele din clasa ei erau mandre cu palmaresul anilor de liceu… ea nici macar nu incepuse lista….

Culmea protestului pasnic – Poza zilei



Sa ne iubim... pe tunuri....

"Iubiţi-vă,
Iubiţi-vă pe tunuri!
Iubiţi-vă până le veţi hodorogi,
Până le veţi scoate din funcţiune,
Iubiţi-vă aruncând din mâini
Tot ce vi se-ntâmplă s-aveţi în mâini,
Actele voastre, banii voştri, oglinzile,
Chiar şi această carte care nu are decât meritul
Că aparţine unui om
Care în viaţa lui, deşi n-a avut norocul
Să facă dragoste pe nici un tun,
Când n-a dormit şi n-a scris,
A iubit
Cu disperarea condiţiei umane,
Cu lacomia venitului de pe front,
Cu grija medicului
Şi cu dăruirea muribundului.

Facă-se profeţia mea,
Fie o dată pentru totdeauna a tinerilor
Iubirea pe tunuri!"

Adrian Paunescu

miercuri, 4 ianuarie 2012

Citatul care ar trebui sa ii puna pe ganduri pe tinerii de azi

"...Inca de la primele intalniri, amandoi isi uitasera varsta si se comportau unul fata de celalalt cu familiaritate, ca doi soti care si-au ascuns atatea in viata ca nu mai au ce sa-si spuna." Gabriel Garcia Marquez
 
intr-adevar, te pune pe ganduri... daca citesti... daca te intereseaza... daca vrei cu adevarat sa il cunosti pe celalalt...
 
 
 
 

Poza zilei ...Arta contemporana! :)

Noul album al lui Salam

luni, 2 ianuarie 2012

Noul plan Marshal? (atentie la fonetica: "a" se citeste "e", "sh" se citeste "k" )

Stirea zilei de azi... comentata si iar comentata.... parodia din programul de Anul Nou... probabil la televiziunile din Germania... Intr-adevar, Europa este in timpul orei de limba germana... e timpul revansei...

Poza zilei... Sclavii tehnologiei


Consulta astrele? Last minute confirmation? A fairwell to... others?