Pretext

"Dati-i omului o masca si va va spune cine este" Oscar Wilde

joi, 15 martie 2012

Ce mai citeste lumea la metrou

In ultima vreme am fost foarte placut surprinsa de faptul ca in mijloacele de transport in comun, mai ales in metrou, lumea citeste. Oameni de diverse varste, de ambele sexe, imbracati mai bine sau mai ponosit, citesc cu infrigurare de la clasicul Ring (ca doar e gratis!), Libertatea sau Click, pana la cartile tiparite si vandute cu Adevarul sau Jurnalul National, sau carti SF (mari, cartonate)....  Este imbucurator faptul ca lumea a inceput sa citeasca din nou....se pare ca au redescoperit placerea de a-si insusi  si din experienta altora, nu numai din a vedetelor  confectionate de un public cu pretentii mici ...sau care se complace in „comercialismul” (oare exista in DEX acest cuvant?) excesiv de la TV.

Azi dimineata, am vazut o doamna, cam de vreo 35 de ani, absorbita toata de cartea pe care o tinea cu tandrete in maini. Era destul de departe de mine doamna, asa ca mi-am mijit ochii... nu mica mi-a fost mirarea la constientizarea titlului: „Daca dragostea ar putea gandi. Cum sa-ti folosesti mintea pentru a-ti ghida inima”...

Am inchis ochii si am inceput sa revad franturi de sentimente... da, sa le vad cu ochii mintii, asa cum inima vrea sa le revada... usor diformate si romantate de timpul care bineinteles ca le rezolva pe toate!!!!! Si nu am vrut nicicum ca inima mea sa fi gandit cand m-am indragostit prima oara, si a doua oara... si tot asa, pana am inceput sa cunosc oamenii, sa pretuiesc adevaratele valori care imi incalzesc si acum sufletul: prietenie, sinceritate, deschidere spre comunicare, familie si mai ales onestitate.

Daca inima mea ar fi gandit, as fi ales calea simpla, a unui mariaj aranjat cu baiatul unui director general de la Fabrica de Calculatoare Felix... sau cu baiatul de general (asta nu prea era aranjament... putea fi dragoste, daca ar fi fost putin insotita de un minim de comunicare)... sau poate ma casatoream la propunerea secretarei de partid din intreprinderea in care lucram si primeam apartament cu 2 camere in zona parcului IOR....

Daca inima mea ar fi gandit, nu as mai fi avut amintirile faptelor si sentimentelor care m-au imbogatit si m-au transformat in ceea ce sunt acum... o femeie implinita, care a trait si traieste, iubita si iubind... asta da bogatie!