De actualitate… si atunci si acum...
“Ce poti sa spui atunci cand viata iti mai arunca o firmitura, in coltul in care te-ai ascuns? Ca atat iti este de ajuns ca pentru o clipa sa-ti inchipui ca esti fericit? Ca universul iti pare ca se dilata, iar tu plutesti fara sa iti dai seama unde esti, ce faci, de ce zambesti?
Totul este sa-ti pastrezi cumpatul, sa nu te pierzi de tine insuti, stiut fiind faptul ca o fericire cat de mica iti poate face mai mult rau decat un mare necaz.
Omul, in fata durerii, are mai multa putere decat crede. Cat de slab si fara de voita ar fi, viata grea, plina de micimi, ii ofera “marea scena” a etalarii. Exprimare incoerenta… dar cine ar putea sa se descurce in haosul din mintea mea?!!! De-as fi singura, as spune ca-i greseala naturii, dar o generatie!!!!!!!!!!!!!!!!?
Este trist sa vezi pe strada tineri care nu mai stiu sa zambeasca, cu fete crispate, ingandurati, purtand pe chip semnele blazarii…
Dar iata, in intunericul din coltul uitat de viata, apare o lumina. O lumina palida si trista, dar totusi o lumina.
Ai vrea sa strigi : “Ramai – esti a mea. Mi se cuvine!” Dar vorbele-ti ingheata pe buze si ramai singur, in fata vietii de zi cu zi, monotone, intr-un infernal mecanism”
Mihaela Jilaveanu, 8.11.1985 (in plina epoca de aur)
