Care a fost prima iubire? Greu de spus… dar cand s-a indragostit prima data…da, asta e mai usor … era
in clasa a VI-a – anul de gratie 1977 – dupa cutremur (toata noaptea de dupa marea zgaltaiala, a inconjurat de sute de ori masa cea mare din sufragerie…”nu vreau sa mor! Voua ce va pasa, voi ati trait… vreau si eu sa traiesc, sa iubesc si sa fiu iubita”) …
avea 12 ani si un chef nebun de viata. Usor timida, retrasa, nu vorbea foarte mult…in schimb traia intens orice poveste de dragoste vazuta la TV si visa cu ochii deschisi ca viata ii va oferi si ei o poveste de dragoste adevarata.
Pe vremea aceea in scoala preda fizica dl. Vidroiu. Un profesor ciudat… traznit am putea spune… era profesor de fizica, bibliotecar si in timpul liber proiecta filme in sala de festivitati a scolii. Uneori proiecta filme in sala din fostul Camin Cultural… Elevii mergeau la toate proiectiile de film (bune sau mai putin bune) pentru ca asa impuscau si note mai bune la fizica. Toata lumea era multumita… profesorul avea un ban in plus la salariu pentru activitati cu pionierii, iar copiii, pe langa faptul ca vedeau filmele, isi imbunatateau rezultatele scolare….
In luna mai, la una din proiectiile de film organizate la Caminul Cultural, M. veni la film cu o alta colega… colega ei de banca era bolnava, asa ca veni cu Mari, si amandoua se asezara langa niste baieti din clasa a V-a. Marianei ii placea unul dintre baieti, Nicu… Dirjaie ii spuneau ceilalti, un baiat destul de zvapaiat, cu o freza a la Elvis… ii placea si lui Mariana…si insista mult sa stea langa ea… astfel langa M veni Daniel… un baiat timid, si el destul de retras, ochelarist… Filmul prezenta povestea destul de incalcita a unor copii parasiti de mama lor… care se hotarasc sa plece in cautarea ei pe o pluta… bineinteles ca au tot felul de aventuri, trec pe langa tot felul de pericole… Imediat ce se stinsesera luminile in sala, Nicu o lua de dupa umeri pe Mariana… era fascinata de licaririle din ochii acesteia…usor, usor, se apropie si ea de Daniel.. si acesta o inconjura si el cu bratul de dupa umeri. A fost atat de emotionata…. S-a facut ca nu vede nimic, desi inima ii batea cu putere mai, mai sa ii sparga pieptul …. Inevitabil, filmul se terminase la scurt timp… luminile s-au aprins … iar vraja se destrama. Au plecat spre casele lor, tacuti amandoi… zambind la glumele spuse de Nicu si Mariana….. Saptamana urmatoare, la scoala, desi se intalneau pe scari… nici macar nu se salutau…se uitau doar unul la celalalt si zambeau… apoi fugeau… fiecare in alta parte. Duminica ce a urmat… din nou la film… din nou in aceeasi formula… doar filmul se schimba… imediat ce se stingeau luminile o inlantuia cu bratul de dupa umeri… isi simteau inimile batand in acelasi ritm…Il visa in fiecare seara, isi dorea sa ii vorbeasca despre ea, despre scoala, despre filmele vazute impreuna… dar ii era frica sa nu se destrame farmecul…
Din pacate, a venit vacanta de vara…. Dl Vidroiu intra si el in vacanta pe perioada verii si nu mai proiecta filme… astfel ca nu il mai vazu in trei luni decat o data… sau cel putin i se paruse ca il vede…. Cand a inceput scoala… farmecul disparuse. Disparuse si interesul. Aparu in schimb pe scena Titanul.
Cine era Titanul? Un coleg de clasa… un baiat destept, dar care se pierdea in anturaje care nu ii erau pe masura. Murise tatal sau cu un an in urma, mama lui se chinuia sa il creasca singura si astfel baiatul, care fusese o mare speranta la invatatura, se chinuia undeva la mijlocul plutonului…. Era inalt si bine facut, astfel incat impunea tuturor celor din jur. Atitudinea lui era una de invingator si toti ii spuneau Titanul. Era leaderul clasei (desi nu fusese confirmat si de profesori). Nu misca nimic in clasa fara ca el sa stie si sa isi dea acordul. M. avusese un mic conflict cu el, atunci cand mergea la film cu Daniel. Intr-una din zilele acelea, in sala de festivitati, il vazuse cum o tintuia cu privirea, furios ca altcineva, fara sa ceara voie, o tinea aproape…. De dupa umeri… simtea furia lui… dar nu facuse si nu zisese nimic. Se uita doar manios.
Incepusera clasa a VII-a, M il pierduse printre ganduri pe Daniel.. sau mai bine zis se multumea sa viseze la orele petrecute in sala de proiectie… uneori se gandea daca nu cumva visase… Daniel nu dadea niciun semn ca o recunoaste… nici nu ii mai zambea…poate era ceva ce ea nu intelegea. Domnul Vidroiu fusese transferat la alta scoala si se terminasera proiectiile de filme…
Astfel, viata ei intrase pe un fagas … sa ii zicem normal. Fara prea multe filme, fara posibilitatea de a visa…
Titanul incepuse sa ii atraga in mod ciudat atentia. Majoritatea fetelor erau indragostite de el. Era frumos, era destept (“pacat ca e prieten cu cine nu trebuie.. pierde vremea in loc sa invete”)… majoritatea dintre ele isi doreau sa fie iubita lui. Dar el nu le prea dadea atentie…
Pana intr-o zi, cand mergand spre casa…M ii spuse in gluma: “Titane, imi dai si mie un mar? Uite merele alea din copacul din fata casei tale.. par asa de bune.. hai da-mi si mie un mar!”. Zambind in coltul gurii, baiatul ii spuse pe nerasuflate: “Hai sa iti iei orice mar vrei tu!”. Celelalte fete ramasera cu gura cascata. De unde atata amabilitate? Nu prea le vorbea, se uita la ele destul distant….si deodata, asa, prietenos… Intrara in curte doar ei doi “Hai, voi puteti pleca, ma ocup eu de M. Ma urc in copac si ii dau orice mar vrea ea”.
Si se tinu de cuvant. Culese cateva mere frumoase – verzi, pareau asa de bune… si dup ace cobori din copac ii spuse ca trebuie sa intre in casa sa le spele. Dar trebuie sa le spele ea, nu el… ca el nu se pricepe. In clipa aceea M intelese pericolul… se simti jignita…murarita de intentia lui… “sa stii ca nici nu vreau acel mar… voiam doar sa stiu daca ai vrut sa imi dai mie un mar”…alerga ca din gura de sarpe pana acasa… se simti in siguranta abia cand mama ei o lua in brate “ingerasul meu, linistete-te… viata este asa cum ne-o facem noi, sa ai grija de tine asa incat niciodata sa nu iti fie rusine de actiunile tale”… Aceste simple cuvinte au insotit-o tot timpul si a avut grija de ea, sa nu ii fie rusine cu ea insasi…
Titanul insa nu renunta…ca si cand nimic nu s-a intamplat, o cauta in afara scolii… venea la ea acasa si discutau ore in sir despre un serial in mare voga in vremea aceea…”Om bogat, om sarac”… era un fenomen pentru ei, un stil de viata la care nu puteau sperau… el ii spunea Daian, pentru ca ei ii placea mult personajul… o impresiona iubirea acesteia neconditionata si fara speranta… incapatanata spera sa il cucereasca pe Wes…La scoala insa… nu o prea baga in seama… de parca nu ar fi vrut sa se stie de ei… nici ea nu prea vorbea cu el… desi toti ceilalti colegi stiau de ei… nimeni nu zicea nimic… el incepuse sa vina la scoala, incepuse sa participe la ore, notele obtinute erau mult mai bune… era destept si cu putin efort putea avea rezultate foarte bune la invatatura…. Recunostea ca de cand se intalneau dupa ore se schimbase…nu mai era atat de necioplit, atat de nesuferit cu ceilalti colegi…dar vremea trecea… ei continuau sa se vada dupa ore… la ea acasa… nu intra niciodata in casa, stateau afara, priveau cerul seara…erau atatea stele pe cer, oare toate aveau un nume? ….Copilaria incepea sa se transforme in adolescenta… iar Titanul incepea sa isi ceara drepturile… care drepturi? Incepuse sa fumeze, desi asta o deranja foarte mult pe fata…”nu pot renunta…dar daca vrei sa vii la mine, sa iti dau un mar… sa il speli chiar tu, in casa…”…se uita in ochii lui si vedea luminite jucause…ii spusese de multe ori ca isi impune sa nu o mai caute (“mi-ai intrat pe sub piele, nu stiu ce se intampla, pasii ma indreapta spre poarta ta, fara ca eu sa ma pot impotrivi… nu inteleg…”). Incepuse sa creada ca e indragostit de ea… ca o pretuieste… si ea incepuse sa tina la el… desi nu o tinuse niciodata de mana, nu o tinuse niciodata de dupa umeri, ca Daniel…dar il simtea langa ea cum freamata, cum se nelinisteste, cum pleaca in intuneric bajbaind…A ramas fara cuvinte cand a invitat-o la el, sa ii dea un mar…din nou marul, din nou ispita…”nu voi mai intra niciodata in curtea ta, niciodata…”. Ii era frica de ce se putea intampla cu ea dupa aceea… era un copil, nu era pregatita de asa ceva… visa sa fie iubita…dar inca nu, inca voia sa se plimbe prin ploaie cu iubitul ei, sa se tina de mana, sa stea seara tarziu spre noapte sa contemple impreuna bolta cereasca cu toate misterele ei…Si el… déjà se gandea sa … era prea mult pentru ea.
Din ziua aceea, desi erau in aceeasi clasa, nici macar nu se mai salutau. Nu si-au mai vorbit decat in cadrul oficial, atunci cand chiar nu aveau incotro. Erau déjà clasa a VIII-a… Ea era destul de mandra si suficient de desteapta incat sa isi dea seama ca pentru el fusese doar un capriciu…e adevarat ca avusese rabdare cu ea cateva luni, dar totusi… ii parea rau ca se terminase asa, ii lipseau discutiile lor in pragul casei…dar asta e viata, drumurile lor se despartisera…Era mandra de ea, nu ii parea rau de nimic…
Simtea totusi uneori privirile lui…se uita in ochii lui si … il facea sa intoarca el primul privirea. Nu ziceau nimic…Dar saptamanile,
lunile treceau… clasa a
VIII-a se apropia de final…Incepuse sa ii placa un alt baiat… de la o alta scoala… aveau ore commune de atelier… Baietii
confectionau niste margeluse din lemn, iar fetele le pictau…faceau niste siraguri foarte frumoase din margelusele alea…Astepta cu sufletul la gura miercurea dimineata, de la 10 la 12, orele de altelier…atunci il vedea pe Aurel…nu putea spune ce anume o atragea la el…era unul din baietii care te priveau si nu te vedeau… era inconjurat mai tot timpul de fete…dar ea visa toata saptamana la momentul revederii lui la orele de atelier… probabil era o reactie sa poata suporta indiferenta Titanului… auzise ca acesta se imprietenise cu Magda, o fata de liceu, care era foarte amabila si intelegatoare cu el… probabil ii placeau mult merele din curtea lui. Cand a aflat a durut-o rau, dar dupa aceea…chiar nu o mai interesase….abia in ultima saptamana de scoala din clasa a VIII-a trei din colegii ei (Nicu Zlate, Florin
si Victor ) ii declarara toti trei, aproape in cor, faptul ca toti trei fusesera indragostiti de ea, inca erau, dar Titanul le impusese sa stea departe de ea… de aceea, la finalul gimnaziului, se hotarasera sa ii spuna despre sentimentele lor si o rugau pe ea sa aleaga pe unul dintre ei…Erau in curtea scolii.. ea pe una din banci, iar ei, toti trei, in picioare, in fata ei, fiecare pledand pentru el insusi… undeva, in celalalt colt din curtea scolii, pe alta banca Titanul privea scena…”Acum aveti voie sa imi spuneti? Da? Aveti acordul? Si pana la urma cine este el? Are dreptul sa hotarasca viata mea? “i s-au parut atat de lasi… il vedea cum zambeste… l-a urat in clipa aceea, pentru atitudinea lui sfidatoare… si-a dat seama cat de sarac sufleteste e… cat de meschin… i-a lasat pe pampalai sa vorbeasca singuri… a plecat spre casa… A venit si ultima zi cand s-au intalnit si au respirat acelasi aer ….Ziua banchetului… a fost o zi trista… lumea se bucura (de ce oare se bucurau copiii aia? Ca au scapat de scoala? Habar n-avea, dar ea nu se bucura. Ii parea rau ca se termina o etapa din viata ei. Simtea ca se incheia chiar copilaria. A plans atunci ore in sir… si nu putea decat sa baiguie “nu o sa il mai vad niciodata… nu o sa il mai vad nicioadata….” Simtea cum i se rupe sufletul, in mii de
bucatele...el nu a incercat sa se apropie de ea, desi i-a vazut lacrimile, totusi nu i-a spus nimic… i-a scris insa pe cocarda…”Sa nu uiti niciodata serile noastre. Eu nu le voi uita”. La ora 21 au alergat intr-un suflet toti la casele lor sa prinda episodul din “Radacini”. Asa s-a terminat copilaria ei. Plansa toata, alergand sa prinda la TV un episod dintr-un serial care prezenta povestea trista a unui sclav negru de pe o plantatie
americana.
Nu s-a mai gandit la el, nu s-au mai intalnit, decat rareori, si nu s-au salutat niciodata. Nici chiar atunci cand s-au maturizat, cand fiecare s-a casatorit si au avut copii. Nu au mai vorbit niciodata. Desi de multe ori, ani in sir, ea il visa periodic, si el ii spunea “ai sa vezi ca noi doi o sa fim impreuna pana la urma… o sa vezi”. Ultima oara cand l-a privit in ochi a fost in seara zilei cand Miki i-a zdrobit inima – dezorientata, sfarsita, plansa toata, se intorcea spre casa …in autobuzul aglomerat gasise un loc pe scaun si se gandea ce sa faca sa scape de acea durere…o voce cunoscuta, rugatoare: “Da-i, mama, voie sa stea jos …ii este rau…stii, e emotionat.. azi i s-a nascut fetita!!!!”. S-a ridicat imediat si… i-a intalnit ochii… era marcat profund… normal ca i-a cedat locul si… din acea zi nu l-a mai visat niciodata.
Ce a amuzat-o si i s-a parut ei ca o pedeapsa, a fost faptul ca el s-a casatorit cu o fata, cred ca o chema la fel, si care culmea fusese iubita cui credeti…a lui Daniel, baiatul timid, ochelarist… pe care el intotdeauna il vorbise de rau in fata ei….
Anii de liceu au venit si au trecut fara evenimente notabile. A fost indragostita de diversi colegi din liceu, o dragoste care venea si trecea, fara sa lase urme in sufletul ei… era un copil cuminte in continuare, serioasa, mult prea serioasa…citea si se emotiona in continuare in fata povestilor de dragoste….astepta sa il cunoasca si ea pe alesul vietii ei.
Nu fusese inca sarutata de niciun baiat. Fetele din clasa ei erau mandre cu palmaresul anilor de liceu… ea nici macar nu incepuse lista….
